subscrie la: Articole | Comentarii

Muzeul Ţăranului Român sărbătoreşte 20 de ani

0 comentarii

Muzeul Ţăranului Român, înfiinţat pe 5 februarie 1990, sărbătoreşte 20 de ani de activitate cu un concurs pentru vizitatori.
Publicul este invitat să viziteze, între 5 şi 12 februarie, Muzeul Ţăranului Român şi să caute obiectul de partid ascuns printre lucrurile ţăranului. “Intrarea este gratuită, iar căutarea îţi va fi răsplătită”, notează invitaţia la muzeu.
Muzeul Ţăranului Român din Capitală, înfiinţat pe 5 februarie 1990, a preluat o clădire ocupată încă de exponatele comuniste ale Muzeului Partidului. Şantierul din anii 1990 a îndepărtat urmele comuniste, făcând loc lucrului ţărănesc. Pentru prima dată, obiectele comuniste revin în expoziţia permanentă sub forma unor intervenţii care contrastează sau, dimpotrivă, mimează obiectele ţărăneşti. Între şantierul fondator de acum 20 de ani şi şantierul de restaurare, care va începe anul acesta, Muzeul Ţăranului Român îşi invită publicul să redescopere expoziţia permanentă, căutând urmele fostului – cu numele său întreg – Muzeu de Istorie a Partidului Comunist, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România.
Muzeul Ţăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte şi Tradiţii Populare, potrivit site-ului acestuia. Este un muzeu naţional, patronat de Ministerul Culturii. Posesorul unor colecţii de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o clădire-monument istoric, în stil neo-românesc, instituţia practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit, în anul 1996, onoarea atribuirii trofeului EMYA – European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungeşte şi în publicaţiile muzeului, în acţiunile de tip Muzeul Misionar, Şcoala Satului sau în evenimente ca vernisaje, concerte, conferinţe.

Articole la intamplare

Raspunde